Îmi aduc aminte foarte puține din copilărie și familie dar am multe amintiri despre fotbal & jocuri în curtea școlii. Îmi aduceau bucurie, toată copilăria mea a fost despre asta.
   Era bucurie și în familie dar ei puneau accent pe partea financiară, îmi dădeau bani, nu primeam sprijin emoțional și timp petrecut împreună. Părinții erau ocupați, munceau, stăteam mai mult cu bunicii.
   Am plecat în clasa a 5-a la Craiova la o școală de fotbal – stăteam la cămin singur. Nu am simțit că era greu, stăteam aproape de ai mei și îmi plăcea independența mai ales ca făceam ce imi doream, FOTBAL, prin asta simțeam că pot să mă exprim.
   De la 12 ani am avut antrenor personal, venea cu mine peste tot, l-am simțit ca pe o figură paternă de multe ori, era mentorul meu.
   La 18 ani am avut de ales să primesc cadou o mașină sau să îmi îndeplinesc visul de a juca în Liga 1. Am ales bineînțeles fotbalul deci, pentru a putea să plec liber de contract de la echipa unde jucam era nevoie să plătesc grila de formare, tata m-a ajutat cu 20.000 euro de care aveam nevoie, m-am transferat la Unirea Urziceni și am debutat la liga 1.

Lucian_inceput
Lucian_meci

   La 19 ani antrenorul meu personal era intruziv în viața mea, simțea să mă controleze și am hotărât că trebuie să renunț la el. În acea perioadă eram în liga a 2-a, la Timișoara și cochetam cu lotul național de tineret.
   De la 12 la 19 ani am făcut atât de multe antrenamente la echipele unde am jucat si antrenamente individuale (făceam 2-3 antrenamente pe zi) încât pe la 30-31 de ani mă simțeam epuizat. Era o saturație psihică, efectiv nu mai puteam.
   Am jucat la multe echipe din Romania, până am ajuns la Rapid, am semnat pe 4 ani convins de Roberta care a copilărit în Giulești și cunoștea spiritul Rapidului, nu credeam că voi reuși să realizez ceea ce s-a întâmplat. În fiecare an am promovat cu Rapidul, sunt singurul jucător din istoria Rapidului care a jucat în toate cele 4 ligi și a reușit să marcheze în toate. 


   Am înscris  în liga 1 la Sepsi în minutul 2, am simțit că mi-am atins apogeul la echipa asta. În minutul 6 m-am accidentat la gleznă, a fost cea mai gravă accidentare a mea.
   Dacă ar fi să dau timpul înapoi nu aș mai renunța la scoală pentru fotbal, aș îmbina cele 2 activități, aș crea un echilibru între ele.
   Scopul meu, în prezent, este să dezvolt cât mai mulți copii creativi, această dezvoltare să aibă la bază plăcere, bucuria de a juca fotbal, bucuria de a avea o conexiune cu mingea, exact cum am simțit eu la începutul carierei pentru că în fotbal este importantă aceasta bucurie și conexiune care odată creată te poate duce către performanță.

   Scopul meu nu este doar despre performanță, eu nu fac doar asta, eu fac educație cu părinții în relația cu copiii lor pe parte sportivă, ghidez inspir, îndrum copiii pe parte sportivă, fac coaching cu ei, exact așa cum aș fi avut eu nevoie de la o varsta fragedă si cum am avut parte de la varsta de 12 ani de un antrenor personal.
   Tot timpul am susținut ideea ca un copil să meargă la un sport care îi place și pe care să și-l aleagă el, nu părinții.
   Dacă un copil face sport, se dezvoltă, este bine ancorat, înrădăcinat, știe să își păstreze echilibrul poate ajunge acolo unde își dorește!

Oferte specialeCele mai vanduteNoutati

BRANDURI

Partneri

Logo_Alexandrion